DESFIGURÁT, -Ă, desfigurați, -te, adj. Urâțit, pocit, sluțit, deformat. – V. desfigura.
DESFIGURÁT adj. deformat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strâmb, strâmbat, urât, urâțit, (reg.) stropșit, zgâmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ de ură.)
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer.
A DESFIGURÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A urâți (mai ales la față) printr-o acțiune fizică brutală; a poci. 2) (realități, fapte etc.) A prezenta denaturat, fals. /fr. défigurer
DESFIGURÁ vb. I. tr. A poci, a urâți, a sluți (figura, fața cuiva). [Cf. fr. défigurer].
DESFIGURÁ vb. tr. a poci, a urâți, a sluți (figura, fața cuiva). (după fr. défigurer)
DESFIGURÁ vb. a (se) deforma, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strâmba, a (se) urâți, (pop. și fam.) a (se) scălâmbăia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ în urma accidentului.)
desfigurá vb., ind. prez. 1 sg. desfiguréz, 3 sg. și pl. desfigureáză