DESFÍD s. n. (Înv.) Sfidare, înfruntare. – Din desfide (derivat regresiv).DESFÍD s. v. bravadă, bravare, desfidere, sfidare.desfíd s. n.DESFÍDE, desfid, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. [Forme gramaticale: nu are timpuri trecute] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida).A DESFÍDE desfíd tranz. 1) (persoane) A provoca la o acțiune, știind că nu va fi în stare s-o realizeze. 2) (persoane) A declara ca fiind incapabil la o activitate concretă. 3) (persoane, acțiuni periculoase, lucruri etc.) A înfrunta cu dispreț; a sfida. /fr. défier, lat. diffidereDESFÍDE vb. III. tr. 1. A declara, a spune cuiva că nu îl crezi; a spune, a declara cuiva că îl crezi incapabil de ceva. ♦ A chema, a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru despre care se știe că nu va reuși să-l facă. 2.
A înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. [P.i. desfíd. / după sfida, cf. it. desfidare, fr. défier, lat. diffidere].DESFÍDE vb. tr. 1. a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru știind că nu va reuși; a declara, a spune cuiva că nu este crezut, că e considerat incapabil. 2. a înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. (după fr. défier, lat. deffidere)DESFÍDE vb. v. sfida.desfíde (desfíd), vb. – A provoca pe cineva să dovedească ceva. Din fr. défier, pe baza lat. fidere. Nu se conjugă la perf.desfíde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 sg. și pl. desfídă (nu are forme de timpuri trecute)