DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext., a unui om cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Des1- + șale.DEȘELÁ2 vb. I. v. deșeua.DEȘELÁ vb. a istovi, a speti, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)deșelá (a frânge spinarea, a speti, a scoate șaua) vb., ind. prez. 1 sg. deșél,
3 sg. și pl. deșálă; conj. prez. 3 sg. și pl. deșéle; ger. deșelând; part. deșelátA DEȘELÁ deșél tranz. (persoane sau animale de tracțiune) A face să se deșele; a speti. /des- + șaleA SE DEȘELÁ mă deșél intranz. (despre persoane sau animale de tracțiune) A-și vătăma șalele din cauza unor eforturi excesive; a se speti. /des- + șale