DESCOLĂCÍT, -Ă, descolăciți, -te, adj. Care nu mai este încolăcit. – V. descolăci.
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Des¹– + [în]colăci.
A DESCOLĂCÍ ~ésc tranz. A face să se descolăcească. /des- + a [în]colăci
A SE DESCOLĂCÍ se ~éște intranz. A se desface din jurul unui obiect. /des- + a [în]colăci
DESCOLĂCÍ vb. (pop.) a (se) descolătăci.
A (se) descolăci ≠ a (se) încolăci
A se descolăci ≠ a se încolăci
descolăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. descolăceáscă