DESCLEȘTÁRE, descleștări, s. f. Acțiunea de a (se) descleșta și rezultatul ei. – V. descleșta.
descleștáre s. f., g.-d. art. descleștării; pl. descleștări
DESCLEȘTÁ, descleștéz, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Des1- + [în]cleșta.
A DESCLEȘTÁ ~éz tranz. A face să se descleșteze. /des- + a [în]cleșta
A SE DESCLEȘTÁ se ~eáză intranz. A se desface desprinzându-se dintr-o strânsoare. /des- + a [în]cleșta
A descleșta ≠ a încleșta
descleștá vb., ind. prez. 1 sg. descleștéz, 3 sg. și pl. descleșteáză