DESCĂLȚÁT1, descălțaturi, s. n. Descălțare. – V. descălța.DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.DESCĂLȚÁT s. v. descălțare.DESCĂLȚÁT adj. v. desculț.Descălțat ≠ încălțatdescălțát s. n., pl. descălțáturiDESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare.A DESCĂLȚÁ descálț tranz. 1) (încăl-țăminte) A scoate din picioare. 2) (persoane) A elibera de încălțăminte, trăgând-o din picioare. /lat. discalciareDESCĂLȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DESCĂLȚA. 2) Care nu are încălțăminte în picioare; cu picioarele goale; desculț. /v. a descălțaDESCĂLȚÁ vb. a scoate, a trage, (reg.) a desculța. (~ pantofii din picioare.)A (se) descălța
≠ a (se) încălțadescălțá (descálț, descălțát), vb. – 1. A scoate încălțămintea din picioare. – Var. desculța. Mr. discaltsu. Lat. dĭscalcĕāre sau dĭsculcĭāre, ambele forme atestate (Densusianu, Hlr., I, 169; Pușcariu 505; Candrea-Dens., 255; Tiktin; Candrea; Scriban); cf. it. discalzare, port., cat. descalçar, fr. déchausser, sp. descalzar, prov. descaussar. Cf. desculț, adj. (cu picioarele goale), mr., megl. disculț, istr. rescuts, part. de la var. sau, mai puțin probabil, de la un lat. *dĭsculceātus (Pușcariu 512; Tiktin; Candrea-Dens., 266; REW 2662; Candrea; cf. Graur, BL, V, 96), cf. trent., padov. descolzo, friul. diskolts, sard. iskultsu.descălțá vb., ind. prez. 1 sg. descálț, 3 sg. și pl. descălțá; ger. descălțând