DEPRAVÁRE, depravări, s. f. Faptul de a se deprava; corupție (2), blestemăție, desfrâu, depravațiune. – V. deprava.
DEPRAVÁRE s.f. Acțiunea de a (se) deprava și (mai ales) rezultatul ei; d********e, descompunere morală; corupție; depravațiune. [ deprava].
DEPRAVÁRE s. 1. v. corupere. 2. v. corupție.
depraváre s. f. (sil. -pra-), g.-d. art. depravării; pl. depravări
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare.
A SE DEPRAVÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se d******a; a se destrăbăla; a se strica. /fr. dépraver, lat. depravare
DEPRAVÁ vb. I. refl. A fi d*******t, decăzut; a se descompune din punct de vedere moral. [ fr. dépraver, it., lat. depravare].
DEPRAVÁ vb. refl. a deveni depravat; a se corupe. ( fr. dépraver, lat. depravare)
DEPRAVÁ vb. v. corupe.
depravá vb. (sil. -pra-), ind. prez. 1 sg. depravéz, 3 sg. și pl. depraveáză