DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.
DĂULÍ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.
dăulí vb. (sil. dă-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăuleáscă
dăhuiéz, dăuléz, dehuiéz, dihuléz și dihăĭnéz (sud) și decuiéz (Trans.) și dihănésc (est.) v. tr. Ostenesc grozav, storc de puterĭ. V. refl. M’am dehuiat de atîta trebușoare (Car. VR. 1909, 11, 232). – Și dăobesc (Olt.): dăobit de alergătură (NPl. Ceaur, 84). V. dărîn, deșel, devoc, odîrnesc, spetesc.