DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.
dăltuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăltuiáscă
A DĂLTUÍ ~iésc tranz. (obiecte, mate-riale) 1) A lucra cu dalta, fasonând. 2) A lucra cu multă migală, cu grijă. [Sil. -tu-i] /daltă + suf. ~ui
dăltuĭésc v. tr. (d. daltă; vsl. dlatiti). Cĭoplesc cu dalta, sculptez, gravez orĭ cizelez: marmora dăltuită (ChN. I, 62).