CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta.CUVÂNTÁRE s. v. discurs.cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântării; pl. cuvântăriCUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și: cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.A CUVÂNTÁ cuvânt 1. tranz. 1) rar
A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice; a spune. 2) (discursuri) A prezenta în fața unui public. 2. intranz. A fi în stare să-și exprime gândurile prin cuvinte; a avea facultatea de a exprima prin viu grai. /lat. conventareCUVÂNTÁRE ~ări f. Expunere oratorică făcută în fața unui public; discurs. /v. a cuvântaCUVÂNTÁ vb. v. afirma, declama, declara, mărturisi, recita, relata, rosti, spune, vorbi, zice.CUVÂNTÁR s. v. dicționar, lexicon, vocabular.cuvântá vb., ind. prez. 1 sg. cuvântéz, 3 sg. și pl. cuvânteáză