CUNÚNĂ, cununi, s. f. 1. Împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă. Cunună de munți (sau de dealuri, de păduri) = lanț, șir de munți sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc. 2. Coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (în război și la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faimă, renume. 3. Coroană care se așază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. 4. Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc. 5. Grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului. – Lat. corona.
CUNÚNĂ s. 1. coroană. (O ~ de flori pe cap.) 2. v. cununie. 3. v. funie.
CUNÚNĂ s. v. coroană, coroniște, cosoroabă, diademă.
cunúnă (cunúni), s. f. – 1. Coroană. – 2. Ansamblu de grinzi cu care se închid în partea de sus cei patru pereți ai unei case de țară. – 3. Ghizd, colac de fîntînă. – 4. Pedală, la războiul de țesut. – 5. La cai, partea de deasupra a copitei. – 6. Plantă (Coronilla varia). – 7. În general, obiect, legătură sau ansamblu de fire ce amintesc forma unei coroane. – Mr., megl. curună. Lat. corōna (Pușcariu 449; Candrea-Dens., 447; REW 2245; Rosetti, Rhotacisme, 20; DAR); cf. alb. kurorë (Meyer 200; Philippide, II, 639), it., sp. corona, fr. couronne, port. coroa, ngr. ϰορώνη, sl. korona, k(o)runa. Este dublet al lui coroană, și al lui corună, pe care Giuglea, Cercetări lexicografice, 7, propunea să fie derivate din lat. columna. Forma normală este cea din dialect, alterată posterior printr-o asimilație. – Der. cununiță, s. f. (dim. al lui cunună; icoană care în Basarabia se pune în sicriu; plante diferite: Coronilla varia, Spiraea ulmifolia, Vinca minor, Xeranthemum annuum); cununa, vb. (înv., a pune coroană; a căsători, a celebra o căsătorie, a face căsătoria religioasă), care ar putea fi un der. direct din lat. corōnāre (Pușcariu 448; Candrea-Dens., 448; REW 2246; DAR) și al cărui semantism se explică prin ritualul ceremoniei nupțiale ortodoxe, cf. cu același sens dublu gr. στεφανόνω (Sandfeld 35), alb. kurunzoń (Jokl, BA, IV, 195), bg. venčavam (cu primul sens se preferă astăzi forma încununa); cununie, s. f. (căsătorie, una din cele șapte sfinte taine ale religiei creștine; oficiere a căsătoriei, nuntă; coroană ce se așază pe capul soților, în timpul oficierii căsătoriei), cuvînt general răspîndit (ALR, 253), fără îndoială datorită influenței bisericii; necununat, adj. (care nu a fost căsătorit la biserică); încununa, vb. (a pune coroana; a împodobi; a răsplăti; a desăvîrși; înv., a căsători); descununa, vb. (a divorța, a despărți).
cunúnă s. f., g.-d. art. cunúnii; pl. cunúni
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători (religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naș. ♦ (Despre părinți) A-și căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. – Lat. coronare.
A CUNUNÁ cunún tranz. 1) (mirii) A declara căsătoriți, așezând cununa pe cap. 2) A asista la o cununie în calitate de naș. /lat. coronare
A SE CUNUNÁ mă cunún intranz. A-și consfinți căsătoria prin cununie. /lat. coronare
CUNÚNĂ ~i f. 1) Cerc împletit din flori sau frunze, care se pune pe cap drept podoabă; coroană. ◊ ~ de lauri coroană cu care erau încununați în antichitate învingătorii (în război, la concursuri sportive sau literare). 2) Coroană care se ține deasupra capetelor mirilor în timpul oficializării cununiei. 3): ~ de munți, de păduri lanț de munți, de păduri dispuse în formă de cerc. 4): ~ de ceapă, de usturoi ceapă sau usturoi cu coada uscată împletită în formă de funie. [G.-D. cununii] /lat. corona
CUNUNÁ vb. a se căsători, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.)
CUNUNÁ vb. v. încorona, încununa, răsplăti, recompensa.
FLOAREA-CUNÚNII s. v. curcubeu.
cununá vb., ind. prez. 1 sg. cunún, 3 sg. și pl. cunúnă