CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. – Cranț + suf. -ăni.
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
CRĂNȚĂNÍ vb. v. ronțăi.
crănțăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. crănțăneáscă
A CRĂNȚĂNÍ ~ésc intranz. A produce un sunet caracteristic fărâmițând cu dinții ceva tare și uscat. /cranț + suf. ~ăni