CRÂNCENÁ, crâncenéz, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen.crâncená vb., ind. prez. 3 sg. și pl. crânceneázăCRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec.CRÂNCEN1 adv. Cu violență. /sl. kronținaCRÂNCEN2 ~ă (~i, ~e) Care este caracterizat prin înverșunare, prin cruzime; plin de violență; violent; crunt. /sl. kronținaCRÂNCEN adj., adv. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj. v. înverșunat.crîncen (crấncenă), adj. – Crud, cumplit, atroce, sîngeros, nemilos. – Var. crinced. Sl. krąčina
(Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 81; Byhan 316; Löwe 45; Graur, Rom., LIII, 384), care apare numai cu sensul de „epilepsie”, dar care trebuia să însemne și „turbare, furie”, cf. krąčinjati sę „a turba”, rus. kryčenji „violent” (Skok 67). – Der. (în)crîncena, vb. (a înspăimînta, a teroriza); crîncenie, s. f. (cruzime, ferocitate).crâncen adj. m., pl. crânceni; f. sg. crâncenă, pl. crâncenecrî́ncen, -ă adj. (vsl. kroncenyĭ [dedus din rus. krúčenyĭ, înverșunat], d. krončina, holeră). Crunt, grozav, înverșunat: luptă crîncenă. Adv. În mod crîncen.