COȘCOVITÚRĂ, coșcovituri, s. f. (Rar) Coșcoveală. – Coșcovi + suf. -tură.COȘCOVITÚRĂ s. v. coșcoveală.coșcovitúră s. f., g.-d. art. coșcovitúrii;
pl. coșcovitúricoșcovitúră f., pl. ĭ. Coșcoveală, loc coșcovit (ca tencuĭala desprinsă, dar care se maĭ ține pe părete [!]).