CONFISCÁ, confisc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare.
CONFISCÁ vb. I. tr. A lua cuiva un bun fără a-l despăgubi, în baza unei hotărâri judecătorești sau a dispoziției unei autorități. [P.i. confísc. / lat. confiscare, cf. fr. confisquer].
CONFISCÁ vb. tr. a lua cuiva un bun fără vreo despăgubire, ca sancțiune administrativă sau penală. ◊ a trece un bun inamic în patrimoniul statului care l-a sechestrat. ( fr. confisquer, lat. confiscare)
CONFISCÁ vb. (JUR.) a lua, a sechestra, (reg.) a zeberi. (I-a ~ averea.)
confiscá vb., ind. prez. 1 sg. confísc, 2 sg. confíști, 3 sg. și pl. confíscă; conj. prez. 3 sg. și pl. confíște
A CONFISCÁ confísc tranz. (bunuri materiale) A lua cu forța și fără despăgubire în baza deciziei unui organ oficial. /fr. confisquer, lat. confiscare
confísc, a -á v. tr. (lat. con-fiscare, a confisca, d. fiscus, fisc). Adjudic [!] în folosu fisculuĭ cînd cineva comite o crimă saŭ o contravențiune. Ĭaŭ de la un școlar o carte orĭ un obĭect interzis.