CONCÉRT, concerte, s. n. 1. Executare în public a unor opere muzicale. ♦ Piesă muzicală amplă scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestră, care se distinge prin complexitatea facturii și prin caracterul ei virtuos-tehnic. ◊ Concert pentru orchestră = lucrare orchestrală de virtuozitate. 2. (Rar) Înțelegere, unire, acord între mai multe state sau persoane în vederea unui scop comun. – Din fr. concert, it. concerto.
CONCÉRT s.n. 1. Compoziție muzicală armonică, de obicei în trei părți, scrisă pentru mai multe instrumente și voci. ♦ Compoziție muzicală pentru unul sau mai multe instrumente, cu acompaniament de orchestră. 2. Executare în fața publicului a unor lucrări muzicale. 3. (Rar) Înțelegere, acord, armonie. [Pl. -te. / fr. concert, it. concerto].
CONCÉRT s. n. 1. executare în public a unor lucrări muzicale. 2. compoziție muzicală amplă, de obicei în trei părți, scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestră. 3. (fig.) unanimitate, înțelegere (deplină), acord, armonie. (fr. concert, it. concerto)
CONCÉRT s. v. acord, armonie, împăciuire, înțelegere, pace, unire.
concért (concérte), s. n. – 1. Execuție în public a unei opere muzicale. – 2. Înțelegere, unire, acord. It. concerto (sec. XIX). – Der. concerta, vb.; concertist, s. m.; desconcerta, vb., galicism, din fr. déconcerter.
concért s. n., pl. concérte
concért n., pl. e (fr. concert, d. it. concerto, care vine d. lat. con-, împreună, și certare, a se întrece. V. cert 2). Armonie de vocĭ saŭ de instrumente: a da un concert. Ședință muzicală. Bucată muzicală p. un instrument întovărășit de orhestră [!]. Fig. Acord, uniune, înțelegere: concert de laude, de opiniunĭ. Concertu eŭropean, acordu țărilor Eŭropeĭ. În concert, în conivență, în înțelegere: a lucra în concert.
CONCÉRT ~e n. 1) Interpretare în fața publicului a unor lucrări artistice. 2) Compoziție muzicală amplă, scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice cu acompaniament de orchestră. /fr. concert, it. concerto