COMPLETITÚDINE s. f. (Log.) Proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate fi demonstrată. – Cf. fr. complétude.COMPLETITÚDINE s.f. (Log.) Proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate să fie demonstrată. [ complet
+ -itudine, după fr. complétude].COMPLETITÚDINE s. f. (log.) proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate fi demonstrată. (după fr. complétude)completitúdine s. f., g.-d. art. completitúdinii