COJÍRE, cojiri, s. f. Acțiunea de a (se) coji; cojeală. – V. coji.COJÍRE s. 1. v. descojire. (~ unei legume, a unui fruct.) 2. cojeală, descojire, jupuire. (~ trun-chiului unui arbore.) 3. v. descuamare. 4. burdușire, coșcovire, scorojire, (pop. și fam.) scofâlcire. (~ unui perete.)cojíre s. f., g.-d. art. cojírii; pl. cojíriCOJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă.A COJÍ ~ésc tranz. (copaci, ramuri) A curăța de coajă; a jupui. /Din coajăA SE COJÍ se ~éște intranz. 1) (despre epidermă, răni cicatrizate) A pierde coaja. 2) (despre vopsea, var, tencuială) A se desprinde (de pe o suprafață) prin umflare; a se coșcovi; a se scoroji; a se coși . /Din coajă
COJÍ vb. 1. v. descoji. 2. a descoji, a jupui, (rar) a despuia, (reg.) a scorțăli, (prin Transilv.) a măzga. (~ trunchiul unui arbore.) 3. v. descuama. 4. a se burduși, a se coșcovi, a se scoroji, (pop. și fam.) a se scofâlci, (reg.) a se scochița. (Pe-reții s-au ~.)cojí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cojeáscăcojésc v. tr. V. descojesc.COJÍRE (‹ coji) s. f. 1. Acțiunea de a (se) coji. ◊ Cojirea rocilor = proces de desfacere succesivă, în coji sau solzi a stratelor de la suprafața rocilor, ca urmare a acțiunii de alterare exercitate de agenții fizico-chimici. Fenomenul este frecvent la rocile magmatice, la unele roci sedimentare și mai rar la cele metamorfice. 2. Operație de îndepărtare (prin așchiere) a stratului cu defecte (crustă, oxizi etc.) de pe suprafața unor lingouri, a unor semifabricate etc. 3. Operație de îndepărtare a cojii sau a stratului de rășină oxidată de pe suprafața lemnului.