CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. (Peior.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș.codoșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. codoșeáscăCODÓȘ, -OÁȘĂ, codoși, -oașe, s. m. și f. (Peior.) 1. Persoană care mijlocește p*********a; p******t. 2. Codiță (2). – Din tc. kodoș.CODÓȘ ~i m. pop. Persoană care înlesnește practicarea p**********i; p******t. /turc. kodoșCODÓȘ s. v. p******t.codóș (codóși), s. m. 1. P******t, codoș. – 2. Bărbat încornorat. – Mr. cudoș.
Tc. kodoș „bărbat încornorat” (Șeineanu, II, 140; Meyer 193), cf. alb., bg. kodoš. – Der. codoașe, s. f. (codoașă); codoașcă, s. f. (codoașă; vrăjitoare bătrînă); codoșlîc, s. n. (p*********m), din tc. kodoșlik; codoși, vb. (a face pe codoșul).codóș s. m., pl. codóșicodóș m. (turc. kodoš). Est. Triv. Pezevenchĭ, rufian, verigaș, acela care ține casă de femeĭ perdute [!] saŭ procură altuĭa asemenea femeĭ. V. samsar.codoșésc v. tr. (d. codoș). Est. Triv. Fac serviciu de codoș. V. intr. Trăĭesc ca codoș.