COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe.
cobăít s.n. (reg.) țipăt cobitor.
cobăít adj. m., pl. cobăíți; f. sg. cobăítă, pl. cobăíte
cobăít, -ă adj. (d. cobie). Nord. Bolnav de cobie. Fig. Iron. Bleg, moleșit: băĭat cobăit.
COBĂÍT ~tă (~ți, ~te) pop. 1) (despre păsări) Care are cobe; cu cobe. 2) fig. (despre persoane) Care se supără ușor; supărăcios; țâfnos. [Sil. co-bă-it] /Din cobe