CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó).
CLIRONOMISÍ vb. v. moșteni.
clironomisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. clironomiseáscă
A CLIRONOMISÍ ~ésc tranz. înv. (drepturi, bunuri materiale) A căpăta prin clironomie; a moșteni. /ngr. klironomo
clironomisésc v. tr. (ngr. klironomó, aor. klironómisa). Mold. Sec. 18-19. Vechĭ. Moștenesc.