CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec.
CLINTÍ vb. a (se) clătina, a (se) deplasa, a (se) mișca, a (se) muta, a (se) urni, (înv. și pop.) a (se) sminti, (înv. și reg.) a (se) clăti, (Mold. și Transilv.) a (se) vâșca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.)
clintí (-tésc, -ít), vb. – A mișca, a întoarce. Sl. krętati „a răsuci” (cf. scrinti), prin intermediul unei forme neatestate *crinti, a cărei alterare posterioară este neclară (Procopovici, Dacor., X, 70). Înainte, DAR propusese un sl. *klentiti, rezultat al contaminării lui klenuti „a mișca” cu klatiti „a agita.” – Der. clinteală, s. f. (mișcare, deplasare; acțiunea de a mișca); neclintire, s. f. (nemișcare); neclintit, adj. (nemișcat).
clintí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 sg. și pl. clinteáscă
A CLINTÍ ~ésc tranz. A face să se clintească. /Orig. nec.
A SE CLINTÍ mă ~ésc intranz. 1) A se mișca (puțin) din loc; a se urni. 2) fig. A se abate de la convingerile și deciziile anterioare. /Orig. nec.
clintésc v. tr. (rudă cu cletin, clatin și infl. de scrîntesc. V. sclintesc). Urnesc, mișc puțin: stînca nicĭ nu s´a clintit macar [!]!