cleátă, cléte, s.f. (reg.) 1. porțiune dintr-un gard, cleată de gard. 2. mulțime de lucruri de același fel. 3. bucată îngustă de pământ; delniță.
cleátă f., pl. ete (bg. klĭet, klĭetka, cușcă, capcană, cămară, brazdă, strat, tarla. V. clit. Cp. și cu fr. claĭe, leasă, celt. cleta). Vest. Tarla, delniță, strat, bucată semănată orĭ plantată: lanurĭ rumene, clete de mohor și ovăz (ChN. I, 14) clete de castanĭ (36) în această cleată (40 și 147). Plantele din această tarla.