CLĂNȚĂU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ău.
CLĂNȚĂU s., adj. v. flecar.
clănțău s. m., art. clănțăul; pl. clănțăi, art. clănțăii
clănțắŭ m. (d. clănțănesc). Iron. Avocat prost.
CLĂNȚĂU ~i m. Persoană vorbăreață și agresivă. /clanț + suf. ~ău