CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazămă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv).CLÁMPĂ s. v. clanță, ivăr, încuietoare.clámpă, clámpe, s.f. (reg.) 1. clanță, ivăr. 2. cal înalt și slab, grebănos.clámpă s. f., g.-d. art. clámpei; pl. clámpeclámpă f., pl. e (ceh. klampa, pol. rut. klampa, clamp, rudă cu germ. klamm, din klamp, sued. klampi, fr. clamp, cam cu a. î. V. clămpănesc
și clanță). Mold. Încuĭetoare (maĭ ales) de lemn. (Cea de fer [!] se numește clanță). – Și cleampă, pl. clempe. V. cîrloanță.CLÁMPĂ ~e f. Mâner care, prin apăsare, face să acționeze mecanismul de închidere/deschidere a ușii; clanță. ◊ A fi (beat) ~ a fi într-o stare înaintată de ebrietate. /v. a clămpăniCLAMPÁ vb. tr. (med.) a obtura un vas, un canal, cu ajutorul penselor. (fr. clamper)clampá vb., ind. prez. 1 sg. clampéz, 3 sg. și pl. clampeáză