CIURUÍ2, pers. 3 ciúruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică.CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.ciuruí (a curge cu zgomot) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. ciurúie, imperf. 3 sg. ciuruiáciuruí (a se găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. ciuruiésc, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuruiáscă1) cĭúruĭ și -ĭésc v. tr. (d. cĭur). Găuresc ca cĭuru (cu multe găurĭ): gloanțele ĭ-aŭ cĭuruit mantaŭa. Munt. Vest.
Cern pin [!] cĭur, vorbind de grîne: puse să cĭuruĭască marfa (CL. 1910, 697).2) cĭúruĭ și (rar) -ĭésc, a -í v. intr. (d. cĭur 2; rut. čuriti, bg. čurkam, ung. csurogni, id. C. cĭucĭur, șiroĭ. țîrîĭ, țuruĭ. Bern. 1, 131). Curg șiroĭ, țuruĭ: cĭuruĭe ploaĭa. – Și șuruĭ și (Mold. Trans.) cĭórăĭ saŭ -ĭesc.A CIURUÍ ~iésc 1. tranz. 1) A trece prin ciur (pentru a curăța sau a sorta); a cerne cu ciurul. ~ secara. 2) A face să se ciuruiască. 2. intranz. (despre lichide) A curge ca prin ciur, făcând un zgomot ușor și continuu. /ciur + suf. ~uiA SE CIURUÍ se ciúruie intranz. A se găuri în mai multe locuri. Sacul s-a ciuruit. /ciur + suf. ~ui