CIUPÉRCĂ, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite și se răspândesc prin spori; (și la sg.) plantă din această încrengătură, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mâncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! Pagubă-n ciuperci! = nu e nimic, puțin îmi pasă! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpește. ♦ (Ir.) Pălărie veche, adesea mototolită și turtită. 3. (În sintagma) Ciuperca șinei = partea superioară și îngroșată a unei șine de cale ferată, pe care se sprijină roțile vehiculelor, când rulează. – Din bg. čepurka, scr. pečurka.
CIUPÉRCĂ s. (BOT.) 1. fungi (pl.), (pop.) burete. 2. ciupercă de pivniță (Merulius lacrymans) = burete-de-casă.
ciupércă (ciupérci), s. f. – 1. Plantă inferioară, lipsită de clorofilă, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. – 2. (Arg.) Pălărie. – Mr. peciurcă, megl. cinciupercă. Bg., sb. pečurka, cu aceeași metateză ca în bg. čepurka, mag. csepérke (Cihac, II, 492; Philippide, Principii, 140; Conev 43; Iordan, Dift., 95).
ciupércă s. f., g.-d. art. ciupércii; pl. ciupérci
cĭupércă f., pl. ĭ (ung. cseperke, csiperke, csöp;orke și csuporka, ceh. pečarka, pečirka, sîrb. bg. péčurka și čépurka, d. vsl. pešti-pekon, a coace. V. pitarcă). O plantă criptogamă de forma uneĭ umbrele (a******s). Fig. Iron. Pălărie moale. Revistă orĭ gazetă proastă. Pagubă (orĭ jaf) în cĭupercĭ, pagubă de lucrurĭ fără valoare. A răsări ca cĭupercile după ploaĭe, se zice despre revistele și ziarele proaste care apar și dispar răpede [!]. – În Btș. Dor. Bucov. cĭuparcă, pl. -ărcĭ, în Dolj cĭupearcă, pl. -ercĭ. Îs multe felurĭ de cĭupercĭ (burețĭ, ghebe, hribĭ, opinticĭ, rîșcovĭ, zbîtcĭogĭ ș. a.), unele bune de mîncat, altele veninoase. În caz de otrăvire, pînă la venirea mediculuĭ, trebuĭe să ĭeĭ un vomitiv, nu purgativ, și să te fereștĭ de a bea oțet, eter saŭ apă sărată, care răspîndesc otrava în trup.
CIUPÉRCĂ ~ci f. 1) la pl. Încrengătură de plante inferioare, fără clorofilă, care se înmulțesc prin spori. 2) Plantă din această încrengătură, cu corpul cărnos, în formă de pălărie și cu picior. ~ci otrăvitoare. ~ci comestibile. ◊ ~ de fermentare microorganism în formă de ciupercă folosit ca ferment. Doar n-am mâncat ~ci doar nu mi-am ieșit din minți. A răsări ca ~cile (după ploaie) a apărea în număr mare și în timp scurt. 3) Obiect din lemn de formă specială pe care se îmbracă ciorapul când se țese sau se cârpește. 4) fig. iron. Pălărie sau căciulă veche și mototolită. 5): ~ca șinei partea de sus mai largă a unei șine de cale ferată, pe care rulează roțile trenului. [G.-D. ciupercii] /bulg. țepurca, sb. pețurka
CIUPERCĂ DE BRÁD s. v. pita-vacii.
CIUPERCĂ DE PE COÁSTĂ s. v. pitarcă.
CIUPERCĂ DOMNEÁSCĂ s. v. pitarcă.
CIUPERCĂ PUTUROÁSĂ s. v. băloșel.
CIUPÉRCĂ (‹ bg.) s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de talofite lipsite de clorofilă, heterotrofe (saprofite sau parazitare) uni- sau pluricelulare, care se reproduc prin spori și au ca aparat vegetativ un tal. Se cunosc c. 10.000 de specii. Au importanță în circuitul elementelor minerale în natură, în fermentații (drojdia de bere); unele sînt comestibile (zbîrciogul, hribul) altele sînt otrăvitoare (pălăria-șarpelui); din ele se extrag antibiotice (penicilina din Penicillium), iar altele (parazite) produc pagube importante în agricultură (mălura, tăciunele). Multe dintre ele produc micoze la om. Sin. fungi. 2. Obiect de lemn, de forma unei ciuperci (1), pe care se întinde ciorapul cînd se cîrpește. 3. Ciuperca șinei = partea superioară, îngroșată, a unei șine de cale ferată pe care rulează roțile. 4. C. eoliană = formă de relief eolian rezultată în urma procesului de coraziune. (ex.: Babele din masivul Bucegi, Tigăile din masivul Ciucaș ș.a.).