CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk.
CIUBÚC s. (TEHN.) ciubucar, lambar, lămbuitor, (rar) tipar. (~ al zidarului.)
ciubúc (ciubuce), s. n. – 1. Nuia, vargă, joardă. – 2. Băț, stinghie. – 3. Ornament în relief, mulură. – 4. Cornișă. – 5. Rindea de fălțuit. – 6. Dungă, linie la țesături. – 7. Țeavă de lulea. – 8. Pipă, lulea. – 9. (Arg.) Pleașcă, chilipir. – Mr. ciubucă, ciubuche, megl. ciăbuc. Tc. çubuk, çibuk (Roesler 69; Meyer 446; Șeineanu, II, 136; Ronzevalle 75); cf. ngr. τζιμβούϰι, τζουμβούϰι, alb. tšibuk, tšubuk, bg. čibuk, sb. čibuk, pol. cybuch, rus., rut. čubuk, sp. chibuqui. – Der. ciubeică, s. f. (pipă uzată); ciubucar, s. m. (fabricant de pipe; rindea de fălțuit); ciubucciu, s. m. (înv., fabricant de pipe; slujitor care avea sarcina să curețe și să aprindă pipa domnitorului); ciubuccerie, s. f. (îndeletnicirea acestui slujitor). După Miklosich, Wander., 14, rut. provine din rom. Pentru der. de la ciubeică, Pascu, Suf., 238 și Iordan, Dift., 102; totuși această der. este greu de acceptat, dacă nu se ține seama de o confuzie cu ciovei.
ciubúc (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubúc (bacșiș) s. n., pl. ciubucúri
cĭubúc n., pl. e (turc. čubuk, čebuk și čibuk; ngr. tsibúki, bg. sîrb. čibuk, rus. čubúk). Lulea orientală lungă. Băț (baston, bucată) de ceară roșie, de acadea, de cĭocolată. Dungă, brîŭ proeminent făcut pe zidurĭ ca ornament. Adv. Fam. Înamorat cĭubuc (maĭ des lulea), foarte înamorat. – Maĭ rar cibuc, vechĭ și cebuc.
CIUBÚC1 ~uri n. pop. Câștig obținut fără muncă; venit ilicit; bacșiș. A da ~. A face ~uri. /turc. çubuk
CIUBÚC2 ~ce n. 1) Pipă de tip oriental cu tub lung. ◊ A trage din ~ a fuma. 2) Ornament în relief la un perete sau la o fereastră. /turc. çubuk