CITÁT, citate, s. n. Fragment dintr-o lucrare scrisă, reprodus întocmai și de obicei cu indicarea exactă a izvorului, în scopul de a întări și a ilustra o idee sau o argumentare; citație. – Din germ. Zitat (refăcut după cita).
CITÁT s.n. 1. Pasaj dintr-o scriere, dintr-un autor etc., reprodus întocmai, cu indicațiile respective. 2. (Muz.) Figură melodică sau ritmică împrumutată altei lucrări. [ germ. Zitat].
CITÁT s. n. 1. pasaj dintr-o scriere, dintr-un autor etc., reprodus întocmai, cu indicarea exactă a sursei. 2. (muz.) figură melodică sau ritmică împrumutată altei lucrări. ( germ. Zitat)
CITÁT s. (înv.) citație. (Un ~ celebru.)
citát s. n., pl. citáte
citát n., pl. e (part. d. a cita; germ. citat). Pasagiŭ citat, citațiune: cartea asta are multe citate. V. pocitanie 2.
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva înaintea unei instanțe judecătorești în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare.
A CITÁ ~éz tranz. 1) (cele scrise sau spuse) A reproduce textual (indicând sursa). 2) jur. (persoane) A chema să se prezinte în fața unei instanțe judecătorești. ~ ca martor. 3) (fapte, întâmplări etc.) A aduce ca dovadă, ca argument. ~ un exemplu. /fr. citer, lat. citare
CITÁT ~e n. Fragment dintr-o scriere, reprodus exact (cu indicarea sursei), pentru a ilustra sau a confirma o idee. /v. a cita
CITÁ vb. I. tr. 1. A numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întări ceva, pentru a face cunoscut pe cineva sau ceva; a semnala ceva. 2. A reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva; a da un citat. 3. A chema (pe cineva) în fața unei instanțe judecătorești printr-o citație. [Cf. lat., it. citare, fr. citer].
CITÁ vb. tr. 1. a numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întări, a face cunoscut; a semnala cuiva. 2. a reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva. 3. a chema în fața unei instanțe judecătorești printr-o citație. ( fr. citer, lat. citare)
CITÁ vb. 1. v. aminti. 2. v. reproduce. 3. (JUR.) a chema, a invita, (înv., în Transilv.) a soroci. (L-a ~ la proces, în fața instanței.)
citá vb., ind. prez. 1 sg. citéz, 3 sg. și pl. citeáză
citéz v. tr. (lat. citare). Amintesc un text, un autor, o carte. Menționez, semnalez: a fost citat pentru vitejia luĭ. Chem la judecată în calitate de judecător: a cita un martur [!].
CITA, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), în S Siberiei; 366 mii loc. (1989). Nod de comunicații. Ind. constr. de mașini, alim., prelucr. lemnului.