CICĂLÍRE, ciăliri, s. f. Faptul de a cicăli; cicăleală. – V.cicăli.cicălíre s. f., g.-d. art. cicălírii; pl. cicălíriCICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec.A CICĂLÍ ~ésc tranz. A deranja mereu cerând și reproșând diferite lucruri; a bate la cap; a morocăni; a bârâi; a sâcâi. /Din cicală
CICĂLÍ vb. a bodogăni, a dăscăli, a plictisi, a sâcâi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bârâi, a bâzâi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cârâi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Nu-l mai ~ atâta !)cicălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cicăleáscăcicălésc v. tr. (sîrb. čakaljati, a flecări, d. it. cicalare, a flecări. V. cicală). Mustru continuŭ, bat capu cu observațiunile. V. cĭorovăĭesc.