chiulúg (chilúg), chiulúguri, s.n. (înv.) măciucă (cu coadă), baltac, chilom.
chĭulug și chilúg n., pl. e (turc. külug, -üng și -ünk, cĭocan de sfărîmat petrele [!]; ngr. kĭulúgi, un fel de suliță). Vechĭ. Un fel de măcĭucă. – Azĭ în est (chilug), „pisălog”. Adv. Tuns chilug, gol chilug, tuns orĭ gol pînă la pele [!]. În Trans. și chilog, n., pl. oage. V. pilug.