CHITUÍ, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit2. Chit2 + suf. -ui.
CHITUÍ vb. IV. tr. A lipi, a astupa (ceva) cu chit. [P.i. 1,6 -iesc, conj. -iască. / chitui].
chituí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiésc, imperf. 3 sg. chituiá; conj. prez. 3 sg. și pl. chituiáscă
A CHITUÍ ~iésc tranz. 1) (geamuri) A lipi cu chit, fixând de rama ferestrei. 2) (suprafețe, tavane, pereți) A da cu chit (pentru a face neted). 3) (găuri, crăpături etc.) A astupa cu chit (pentru a nivela cu restul suprafeței). /chit + suf. ~ui
chituĭésc v. tr. (d. chit 2). Lipesc cu chit, cu ipsos.