CHINÉZĂ f. art. Limba chinezilor. /China n. pr. + suf. ~ez[ă]-CHINÉZĂ v. chino1-.-CHINÉZĂ elem. chin-.chinéză (limba) s. f., g.-d. art. chinézeiCHINÉZ2, -Ă, chinezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor2 (1), privitor la China sau la chinezi2; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi2 (1). [Pl. m. și chineji – China (n. pr.) + suf. -ez.CHINÉZ1, chinezi, s. m. (Reg., înv.) Primar. – Din scr. knez, magh. kenéz.CHINÉZ1 ~ă (~i, ~e) Care aparține Chinei sau populației ei; din China. /China n. pr. + suf. ~ezCHINÉZ2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară din China. /China n. pr. + suf. ~ezCHINÉZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din China. II. adj. care aparține Chinei sau chinezilor. ♦ arta ~ă = artă dezvoltată în China, prezentând o arhitectură specifică (pagode, temple) cu o bogată decorație pictată, o sculptură în bronz, jad, fildeș, legată de cult, pictură pe mătase (suluri), sau pe zidurile templelor etc. ◊ (s. f.) limbă din familia de limbi sino-tibetane vorbită de chinezi. ( China + -ez)CHINÉZ1, chinezi, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei. [Pl. și chineji] – It. chinese.CHINÉZ3, -Ă, chinezi, -e, adj. Al Chinei sau al populației ei, privitor la China sau la populația ei; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi. [Pl. m. și chineji] – It. chinese.CHINÉZ2, chinezi, s. m. (Reg., înv.) Primar. – Sb. knez (magh. kenéz).CHINÉZ s., adj. 1. s. (înv.) chitai. (Un ~ din Beijing.) 2. chinezesc. (Cultura, civilizația ~.)CHINÉZ s. v. primar.chinéz (chinéji), s. m. – 1. (Înv.) Domn, șef al unei comunități de oameni liberi. Existența sa este atestată cu începere din sec. XIII, în Trans. și Munt. Erau căpetenii de grupări populare ce cuprindeau un județ sau o vale, cu funcții pe viață, administrative și judecătorești. În Munt., pare a fi termen oficial, care îl traduce pe cel popular județ. – 2. (Banat) Primar, judecător comunal. – Var. cneaz, cnez. Sl. kŭnedzŭ din got. *kunnigs, germ. König (DAR). A intrat în rom. prin intermediul sb. knez sau al mag. kenéz (DAR presupune că pătrunderea sa a avut loc de la nord la sud), cf. rus. rut. knjazĭ „principe.” V. și Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 64. Var. cneaz, folosită în trecut ca termen oficial în documentele slave, a început să se folosească începînd de la sfîrșitul sec. XVII, cu sensul propriu din rus. – Der. chineji,
vb. (Banat, a face uneori pe primarul); chinezat, s. n. (principat); cnezat, s. n. (principat); cnezie, s. f. (înv., principat).chinéz (primar) s. m., pl. chinézichinéz s. m. (locuitor al Chinei), adj. m., pl. chinézi; f. sg. chinéză, pl. chinéze1) chinéz m., pl. jĭ (vsl. kŭnĕzĭ. V. cneaz). Vechĭ Un fel de principe în ainte [!] de întemeĭerea țărilor româneștĭ. Azĭ. Ban. Serbia. Primar rural. V. vătăman.CHINÉZ, -Ă (‹ China) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Popor de rasă mongoloidă, din familia de limbi sino-tibetane, s-a format ca națiune pe terit. Chinei, constituind marea majoritate a populației acesteia. Mai trăiesc în Thailanda, Malaysia, Indonesia, Singapore, Vietnam, Uniunea Myanmar, Filipine, Cambodgea, S.U.A., Canada ș.a. În cursul istoriei lor milenare, chinezii au dezvoltat o strălucită civilizație și cultură. C. sînt de religie confucianistă, budistă, daoistă, mahomedană și creștină (catolici). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din China. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor (1), referitor la China sau la chinezi; chinezesc. ◊ Arta c. = artă dezvoltată pe terit. Chinei începînd din milen. 4 î. Hr. Pagodele, templele, palatele prezintă o arhitectură specifică, realizată la început din lemn, apoi din cărămidă și piatră, cu o bogată decorație sculptată, influențată de arhitectura indiană, după pătrunderea budismului. Din timpul dinastiei Ming (1368-1644) datează construcția actualului Beijing (începutul sec. 15) și reconstrucția Marelui Zid (construit în sec. 3 î. Hr.). Primele manifestări din scultură sînt legate de cult. Ele sînt realizate din bronz, jad, ceramică, fildeș, reprezentînd efigii ale lui Buddha, oameni, animale, plante. În sec. 4-6 se răspîndește pictura pe mătase (suluri), apoi pictura pe zidurile templelor din peșteri (sec. 9). În timpul dinastiei Tang (618-907) pictura se dezvoltă pe genuri: portretistică, peisajul, scene de gen. În epoca Sung (960-1279) se dezvoltă pictura de peisaj în tușuri și laviuri. Ceramica este un domeniu reprezentativ al artei c. (olăria, porțelanurile translucide, porțelanurile „verzi” din sec. 17 și „roz” din sec. 18). Caracteristică este și producția de țesături artistice de mătase. În deceniile 3-4 ale sec. 20 se dezvoltă pictura în ulei și în tuș, gravura pe lemn, afișul, c********a. În arhitectura modernă, elementele tradiționale se îmbină cu noile cerințe ale arhitecturii și urbanisticii. ♦ (Substantivat f.) Limbă din familia de limbi sino-tibetane, vorbită de chinezi. Are opt grupe principale de dialecte (cu numeroase varietăți). La baza limbii comune standard, națională și oficială stă varietatea din capitală, Beijing, a dialectului pei de nord. Scrierea c. folosește pictograme și ideograme.