CEZÁR, cezari, s. m. Titlu dat împăraților romani; p. gener. împărat. [Acc. și: cézar] – Din lat. caesar.
CEZÁR s.m. Titlu dat împăraților romani după numele lui Caius Iulius Caesar; (p. ext.) împărat. [ Caesar – celebru general roman, ultimul dictator din vechea Romă].
CEZÁR s. m. titlu dat împăraților romani; (p. ext.) împărat. ( lat. caesar, fr. césar)
CÉZAR, cezari, s. m. Titlu dat împăraților romani; p. ext. împărat. [Acc. și: cezár] – Lat. lit. caesar.
Cézar (împărat roman)/(lat.) Caesar [pron. césar] (Cae-sar) s. propriu m.
CEZÁR s. v. împărat.
cézar (-ri), s. m. – Împărat. Lat. Caesar (sec. XIX). – Der. cezarian, adj.; cezaricesc, adj. (înv., imperial), tradus din germ. kaiserlich (sec. XVIII); cezarocrăesc, adj. (înv., care aparține sau se referă la împăratul Austriei și rege al Ungariei), traducere a ferm. kaiserlich-königlich.
cezár s. m., pl. cezári
CEZÁR ~i m. 1) (în Roma antică; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; suveran; monarh; rege; rigă. 2) Moștenitor imperial. /lat. caesar
CEZAR (Caius Iulius Caesar) (100-44 î. Hr.), om politic, general, scriitor și orator roman. Unul dintre cei mai străluciți strategi ai antic. A încheiat în anul 60 î. Hr., împreună cu Pompei și Crassus, alianța politică cunoscută sub numele de triumvirat. Consul în 60 î. Hr., a devenit guvernator al provincie Gallia Narbonensis (58 î. Hr.) și a condus strălucit campania de cucerire a întregii Galii (58-51 î. Hr.) pe care a transformat-o în prov. romană. Prin trecerea Rubiconului a declanșat războiul civil (49 î. Hr.); l-a înfrînr pe Pompei la Pharsalos (48 î. Hr.), iar pe partizanii acestuia la Thapsus (46 î. Hr.) și Munda (45 î. Hr.), instaurînd de fapt dictatura personală. În anul 45 î. Hr. a introdus calendarul iulian. A fost ucis la idele lui Marte (15 mart. 44 î. Hr.), în senat, de o conjurație condusă de Brutus și Crassus. Orator și scriitor talentat. C. este autorul lucrărilor „Comentarii de Bello Gallico” și „Comentarii de Bello civili”.