CERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie. – V. cerși.CERȘÍT n. v. A CERȘI. ◊ A umbla cu ~ul a duce o viață mizeră. /v. a cerșiCERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie.CERȘÍT s. cerșeală, cerșetorie, milogeală, milogit, (rar) cerșetorit, (înv. și reg.) prosteală, (arg.) m*******ă. (Umblă cu ~ul.)cerșít s. n.CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu stăruință (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.A CERȘÍ ~ésc 1. intranz. A umbla cu cerutul; a se milogi. 2. tranz. 1) A cere de pomană. 2) fig A cere cu umilință (ca un cerșetor). /v. a cereCERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1.
Intranz. și tranz. A cere de pomană. 2. Intranz. A cere ceva cu stăruință (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.CERȘÍ vb. a cere, a se milogi, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a m****i. (~ pe la colțuri de stradă.)cerșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cerșeáscăcerșésc v. tr. și intr. (d. cerșit, lat. quaesitum, supinu luĭ quaerere, a căuta, de unde, pin [!] contaminare cu cerut, s´a făcut cerșut, cerșuĭ, apoĭ cerșit, cerșiĭ și cerșesc. V. cer 3). Vechĭ. Strîng, adun. Azĭ. Cer de pomană. Fig. Iron. A cerși voturĭ. V. colduĭesc.