CĂZĂTÚRĂ, căzături, s. f. 1. Faptul de a cădea. 2. (La pl.) Deșeuri. 3. (Depr.) Om sau animal bătrân și neputincios; om degradat moralicește. 4. Porțiune de pădure bătrână, cu copacii doborâți de vânt. – Cădea + suf. -ătură.CĂZĂTÚRĂ, căzături, s. f. 1. Faptul de a cădea. 2. Deșeuri. 3. (Depr.) Om sau animal bătrân și neputincios. 4. Porțiune de pădure bătrână, cu copacii doborâți de vânt. – Din caz (prez. ind. al lui cădea) + suf. -(ă)tură.CĂZĂTÚRĂ s. 1. cădere. (A suferit o ~ ușoară.) 2. v. babalâc
. 3. mortăciune, pieritură.CĂZĂTÚRĂ s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură.căzătúră s. f., g.-d. art. căzătúrii; pl. căzătúricăzătúră f., pl. ĭ. Rezultatu saŭ felu căderiĭ: Am suferit o căzătură. Halal căzătură! Copac căzut: pădure plină de căzăturĭ. Iron. Om saŭ animal slab (hodorogit): baba asta e o căzătură. V. slăbitură, uscătură.CĂZĂTÚRĂ ~i f. 1) v. A CĂDEA. 2) la pl. Parte care rămâne de la prelucrarea unei materii prime; deșeuri. 3) Om (sau animal) bătrân și ramolit. 4) fig. Om degradat moralicește. /a cădea + suf. ~ătură