CAULO- elem. caul(i)-.
CĂÚLĂ, căule, s. f. (Reg.) Plută mică, întrebuințată ca pod umblător. – Et. nec.
CĂÚLĂ, căule, s. f. (Reg.) Plută mică, întrebuințată ca pod umblător.
căúlă s. f., g.-d. art. căúlei; pl. căúle
căúlă și caúlă f., pl. e (cp. cu numele orașuluĭ Cahul, lîngă Prut). Est. Plută de trecut o apă mică împingînd-o cu ghĭonderu. – Și cahulă. V. bac 1 și cĭobacă.