CATACRÉZĂ s.f. v. catahreză.
catacréză s. f., pl. catacréze
catacréză f., pl. e (vgr. katá-hresis, abuz. V. catahris). Ret. Întrebuințarea unuĭ cuvînt ca să numeștĭ alt-ceva: capra trăsuriĭ, broasca ușiĭ (fiind-că seamănă cu capra, animalu care se suĭe pe locurĭ înalte, și cu broasca, batracianu cel lat). V. retorică.
CATACREZĂ (CATAHREZĂ) (‹ fr.; s gr. kathachresis „folosire abuzivă”) s. f. 1. Folosirea improprie a unui cuvînt în locul altuia. 2. Figură de stil, constînd din folosirea abuzivă sau metaforică a unui cuvînt, pentru a indica un obiect care nu are denumire proprie (de ex. „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”).