CĂRUCEÁN, cărucene, s. n. Căruț (1). – Căruț + suf. -can.
CĂRUCEÁN, cărucene, s. n. Căruț (1). – Din căruț + suf. -ean.
CĂRUCEÁN s. v. cărucior, căruț, landou, trăsurică.
căruceán s. n., pl. cărucéne
CĂRUCEÁN ~éne n. 1) Cărucior de copii. 2) v. CĂRUȚ. /căruț + suf. ~ean