CĂRBÚNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice și folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. ♦ Cărbune brun = cărbune de culoare brun-închis, compact, sticlos, casant. Cărbune activ = cărbune cu structură poroasă și cu mare capacitate de reținere prin adsorbție a gazelor, a vaporilor etc. Cărbune animal = material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, adsorbant intestinal etc. ♦ Cărbune alb = denumire dată cursurilor de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfărâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. ◊ Expr. A se face cărbune = (despre alimente) a se arde. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. 3. Creion negru obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc. II. 1. (Med.) Antrax. 2. (Zool.; în sintagma) Cărbune enfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția în mușchi a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (La plante) Tăciune. 4. (Bot.; reg.; la pl.) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee (Phyteuma spiciforma); spinuță (1). – Lat. carbo, -onis.CĂRBÚNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare neagră, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice; se folosește ca combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. ♦ Cărbune alb = apa folosită ca izvor de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfărâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului. ◊ Cărbuni (de lemn) = mangal. Cărbuni stinși = cărbuni obținuți prin stingerea forțată a jăraticului (m***t în apă sau acoperit ermetic). ◊ Expr. (Despre alimente) A se face cărbune = a se arde. A-l bate (pe cineva) cărbunii la cap = a căpăta fenomene de intoxicație din cauza gazelor emanate de cărbunii aprinși; fig. a fi beat. 3. Un fel de creion negru, foarte moale, folosit de pictori pentru schițe. 4. Bucățică de lemn consumată de foc, dar aflată încă în stare incandescentă. ◊ Expr. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. II. 1. Boală a plantelor cauzată de un parazit care transformă țesutul vegetal într-un corp negru, moale, sfărâmicios. 2. (Reg.) Antrax. – Lat. carbo, -onis.CĂRBÚNE s. 1. (GEOL.) (fig.) aur negru. (~le este o rocă sedimentară.) 2. mangal. (~le este folosit drept combustibil.) 3. v. tăciune. 4. (BOT.; Phyteuma vagneri) (reg.) baraboi, bănișor, spinuță. 5. v. antrax. 6. (FITOP.) tăciune. (Plantă atacată de ~.)CĂRBÚNE s. v. rubin.cărbúne (cărbúni), s. m. – 1. Mangal, jar. – 2. Antrax, dalac. – 3. Rubin (roșu închis). – Mr. cărbuni, istr. cărbur(e). Lat. carbōnem (Pușcariu 289; Candrea-Dens., 260; REW 1676; DAR); cf. it. carbone, prov. carbó, fr. charbon, sp. carbón, port. carvão. Cf. cărbunar. Der. cărbuna, s. f. (nume specific al caprei negre); cărbunicios, adj. (care conține cărbune); cărbunească, s. f. (dans tipic); cărbuna (var. încărbuna), vb. (a carboniza; a înnegri). Din rom. pare a veni gr. ϰαρβούνι.cărbúne s. m., pl. cărbúnicărbúne m. (lat. cárbo, -ónis, it. carbone, pv. carbo, fr. charbon, sp. carbon, pg. carvão). Lemn aprins care nu maĭ arde cu flacără. (Stins în această stare, se numește tot cărbune saŭ mangal, ĭar dacă maĭ are lemn nears, se numește tăcĭune). Fig. Iron. Cărbune acoperit (de cenușă), om care face dragoste pe ascuns. Cărbune de pămînt saŭ de
peatră [!] (numit și huilă), cărbune fósil întrebuințat ca combustibil. (Din el se scoate gazu de iluminat, coxu ș. a. Principalele zăcăminte și mine îs în Anglia, Belgia, Francia, Germania și Statele Unite). Med. Dalac (pustulă). Agr. (fr. charbon). Tăcĭune, o boală a grînelor. – În stare nativă, cărbunele. numit de chimiștĭ și carbon, există ca diamant și ca grafit. Animalele și plantele conțin foarte mult cărbune. E tetravalent și are o greutate atomică de 12. V. scînteĭe.CĂRBÚNE ~i m. 1) Rocă sedimentară de culoare gălbuie sau brună până la neagră, folosită drept combustibil și ca materie primă în metalurgie și în industria chimică. ~ de pământ. ~ de piatră. 2) Lemn carbonizat. A stinge ~ii. 3) Bucată de lemn în stare incandescentă; jăratic. ◊ A sta (ca) pe ~i a fi foarte nerăbdător. 4) Creion negru și foarte moale, folosit în pictură. 5) Boală a unor cereale (porumb, grâu), caracterizată prin apariția unei pulberi negre, cauzată de o ciupercă parazită; tăciune. 6) Boală molipsitoare a vitelor (transmisibilă și omului) manifestată prin abcese pulmonare, gastrointestinale și prin simptome de colaps; antrax; bubă-neagră. /lat. carbo, ~onisCĂRBUNE (‹ lat. carbo, -onis) s. m. I. 1. Rocă sedimentară organogenă, caustobiolitică, rezultată prin acumularea materiei vegetale și îmbogățirea lentă în carbon a acesteia. C. s-au format (autohton sau alohton), prin depunerea în ape marine de litoral, unde marea invadează uscatul periodic (c. paralici), în mlaștini sau în ape dulci (c. limnici). În zăcămînt, c. se prezintă ca o masă de culoare galbenă-brună pînă la neagră, întreruptă de intercalații de steril. Conține carbon (55-96,5%), oxigen (2,5-40%), hidrogen (1-6%), azot (sub 2%), fosfor, sulf ș.a. Principalele tipuri sunt: c. humici (turbă, lignit, c. brun, huilă, antracit), c. sapropelici (boghead, cannel) și c. liptobiolitici proveniți prin transformarea resturilor de plante bogate în subtanțe rășinoase și ceroase. Cei mai vechi c. s-au format în Devonian. Alături de țiței, c. reprezintă principalul combustibil mineral și sursă de materii prime. ♦ (CHIM.) C. activ = c. cu structură poroasă, a cărui putere de adsorbție a fost mărită printr-un tratament fizico-chimic, utilizat la recuperarea gazolinei din gazele de sondă, epurarea apelor, reținerea noxelor din aer sau dezodorizarea aerului. C. animal =c. de oase sau de deșeuri animale, obținut prin calcinarea oaselor, folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, ca adsorbant intestinal sub formă de c. medicinal. ♦ (GEOL.) C. brun = varietate de c. humic, compact, sticlos, casant, cu urma brună, avînd un conținut mediu de 67-79% c. și o putere calorică de 5.400-7.200 kcal/kg; se utilizează drept combustibil. 2. Bucată de lemn arsă parțial de foc; tăciune; p. ext. bucată de jar. ♦ C. de lemn = produs principal obținut la arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit la fabricarea cărbunelui activ, în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. 3. Creion obținut dintr-un lemn de esență moale (plop, lemn-cîinesc etc.), carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe; p. ext. lucrare realizată cu acest fel de creion. II. 1. (MED., MED. VET.) Antrax. 2. (MED. VET.) C. emfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei. Se manifestă prin apariția în musculatură a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (FITOPAT.) Tăciune (2).COMUNITATEA EUROPEANĂ A CĂRBUNELUI ȘI OȚELULUI (C.E.C.O.), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entități ale Comunității Europene. Fondată prin Tratatul de la Paris din 1951, își începe activitatea în 1952, în scopul formării unei piețe comune a cărbunelui și a produselor siderurgice, în vederea unei repartizări mai judicioase a producției și a creșterii productivității muncii în statele membre. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986).