CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. – Căra + suf. -ător.CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Hamal. ♦ Persoană care cară recolta. – Din căra + suf. -(ă)tor.CĂRĂTÓR s. v. hamal.cărătór, cărătóare, s.n. (reg.) butoi în care se pun prunele la frământat; zăcătoare.cărătór (bărbat) s. m., pl. cărătóricărătór (butoi) s. n., pl. cărătoáre
cărătór m. Care cară, cărăuș.cărătoáre (femeie) s. f., g.-d. art. cărătoárei; pl. cărătoáre