cărătoare, cărătóri, s.f. (reg.) butoi folosit la căratul strugurilor strosiți de la vie; pritoacă.cărătoáre (butoi) s. f., g.-d. art. cărătórii; p1. cărătóricărătoáre (femeie) s. f., g.-d. art. cărătoárei; pl. cărătoáreCĂRĂTÓR, cărători, s. m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. – Căra + suf. -ător.
CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Hamal. ♦ Persoană care cară recolta. – Din căra + suf. -(ă)tor.CĂRĂTÓR s. v. hamal.cărătór, cărătóare, s.n. (reg.) butoi în care se pun prunele la frământat; zăcătoare.cărătór (bărbat) s. m., pl. cărătóricărătór (butoi) s. n., pl. cărătoárecărătór m. Care cară, cărăuș.