CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Parte a cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus calamus „trestie, arc, prăjină”).CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. – Lat. *calamulus.CARÂMB s. 1. tureatcă, (reg.) tureac, (prin Munt. și Olt.) saftian. (~ al cizmei.) 2. (TEHN.) (reg.) draghină, drăghinar, drug, loitret, sulete, (Transilv. și prin Ban.) sul. (~
la loitra căruței.) 3. (reg.) margine, mărginar. (~ la o scară, în care intră fusceii.)CARÂMB s. v. loitră.carâmb s. m., pl. carâmbiCARÂMB ~i m. 1) rar Parte a cizmei care acoperă piciorul de la gleznă până la genunchi; tureatcă. 2) Fiecare dintre cele două bare paralele ale loitrei. 3) Fiecare dintre cele două bare paralele ale scării. /lat. calamuluscarîmb m. (cp. cu calapod și scălîmb 2 și maĭ ales cu litv. karābas, cornet). Acea parte a cizmeĭ orĭ a cĭorapuluĭ care cuprinde pulpa (mold. tureatcă, ĭar carîmb numaĭ cînd e țeapăn). Fie-care din cele doŭă lemne lungĭ și rătunde [!] pe care se sprijină răscoalele caruluĭ. V. car.