CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis.
CAPÁBIL, -Ă adj. Înzestrat; destoinic; valoros. ♦ Apt, potrivit, în stare de a face ceva. [Cf. fr. capable].
CAPÁBIL, -Ă adj. 1. înzestrat; destoinic; valoros. ◊ apt, potrivit, în stare de a face ceva. 2. (jur.) care are capacitate civilă. ( fr. capable, lat. capabilis)
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ Înzestrat, valoros, destoinic. – Fr. capable (lat. lit. capabilis).
CAPÁBIL adj. 1. v. competent. 2. v. avizat. 3. v. apt.
Capabil ≠ inapt, incapabil, neapt, necapabil, nepriceput
capábil adj. m., pl. capábili; f. sg. capábilă, pl. capábile
capábil, -ă adj. (fr. capable, mlat. capabilis, d. capax. V. încap). Care poate cuprinde, în care încape. Fig. Care poate face un lucru: corabie capabilă de o lungă călătorie, om capabil să-l ajute, să-l ucidă pe altu, capabil de crimă. Inteligent, abil: om capabil. Jur. Căruĭa-ĭ permite legea: minoriĭ nu-s capabili să testeze (saŭ de a testa).
CAPÁBIL ~ă (~i, ~e) 1) (urmat de determinări introduse prin prepoziția de) Care este în stare a săvârși ceva; apt. ~ de acțiune. 2) Care posedă calități deosebite; dotat cu calitățile necesare. /fr. capable, lat. capabilis