CĂLUȘÉL, călușei, s. m. 1. Căluț (1). 2. (La pl.) Instalație alcătuită din mai mulți căișori de lemn pe care încalecă copiii și care se învârtesc în jurul unui ax, fiind suspendați de niște bârne transversale; carusel, căișori. 3. Căluț (3). 4. Căluș (6). – Cal + suf. -ușel.
CĂLUȘÉL, călușei, s. m. 1. Căluț (1). 2. (La pl.) Instalație constând din mai mulți căișori de lemn pe care încalecă copiii și care se învârtesc în jurul unui ax; carusel. 3. Căluț (2). 4. Călușar (2). – Din cal + suf. -uș-el.
CĂLUȘÉL s. (TEHN.) cal, război. (~ la moara de vânt.)
CĂLUȘÉL s. v. căișor, căluț.
călușél s. m., pl. călușéi
călușél m., pl. eĭ (d. căluș). Cosaș (lăcustă). Pl. Căișorĭ, caĭ de lemn învîrtițĭ cu un mecanizm [!] și pe care încalecă copiiĭ la sărbătorĭ (caruzel). Un joc de noroc compus dintr´o masă al căreĭ mecanizm învîrtește niște caĭ micĭ care se opresc la un număr oare-care. Flăcăĭ călărĭ la nuntă (vorniceĭ).
CĂLUȘÉL ~i m. la pl. Instalație distractivă pentru copii, prevăzută cu mai mulți căluți de lemn (alte animale, vehicule), care se învârtește în jurul unei axe verticale; carusel. /cal + suf. ~uș + suf. ~el
CĂLUȘÉI s. pl. căișori (pl.), (livr.) carusel, (pop. și fam.) tiribombă. (~ la moși.)