CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. – Calic + suf. -esc.
CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. – Din calic + suf. -esc.
calicésc adj. m., f. caliceáscă; pl. m. și f. calicéști
1) calicésc, -eáscă adj. De calic: lux calicesc.
2) calicésc v. tr. Fam. Schilodesc, ologesc, lovesc răŭ: Auleŭ! M´aĭ calicit! Prefac în calic. Sărăcesc, aduc la sărăcie: războĭu a calicit țara. V. intr. Ajung sărac: cartoforu a calicit. Cerșesc: umbla calicind. V. refl. Mă milogesc, mă rog umilit. Mă scumpesc, mă chirinogesc, mă arăt zgîrcit.
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
A CALICÍ ~ésc 1. tranz. A face să se calicească. 2. intranz. rar A umbla cu cerșitul; a cerși. /Din calic
A SE CALICÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni calic; a-și pierde integritatea fizică; a se schilodi; a se mutila; a se schilăvi. 2) A deveni sărac; a-și pierde averea; a sărăci; a se ruina; a scăpăta. 3) A manifesta zgârcenie; a se scumpi; a se zgârci. /Din calic
CALICI- elem. „caliciu floral”. ( fr. calici-, cf. lat. calix, -icis, cupă)
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1). ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se lăcomi; a se zgârci. 3. Tranz., intranz. și refl. (Înv. și reg.) A ologi. – Din calic.
CALICÍ vb. 1. v. lăcomi. 2. v. sărăci.
CALICÍ vb. v. cere, cerși, milogi, ologi, schilodi.
calicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 sg. și pl. caliceáscă