CĂIMĂCĂMÍE, căimăcămii, s. f. Formă de guvernământ provizoriu instituită în timpul cât tronul rămânea vacant sau pe timpul absenței domnului; locotenență domnească; p. ext. timpul cât dura această formă de guvernământ. – Caimacam + suf. -ie.
CĂIMĂCĂMÍE, căimăcămii, s. f. Formă de guvernământ provizoriu, în timpul cât tronul era vacant sau pe timpul absenței domnitorului; locotenență domnească. – Din caimacam + suf. -ie.
CĂIMĂCĂMÍE s. (IST.) locotenență domnească.
CĂIMĂCĂMÍE s. v. regență.
căimăcămíe s. f., art. căimăcămía, g.-d. art. căimăcămíei; pl. căimăcămíi, art. căimăcămíile
căĭmăcămíe f. (d. caĭmacam). Locotenență domnească. Timpu cît dura ĭa [!]. Guvernu provizoriŭ românesc de la 1849-1856. Diviziune a unuĭ vilaĭet turcesc. – Și -níe.
CĂIMĂCĂMÍE ~i f. înv. (în Țara Românească și în Moldova) Formă de guvernare provizorie în lipsa domnitorului. /caimacam + suf. ~ie
CĂIMĂCĂMIE (‹ caimacam) s. f. 1. (În Țara Românească și în Moldova) Formă de guvernare provizoriu instituită în timpul cît scaunul domnesc rămînea vacant sau pe timpul absenței domnitorului; locotenență domnească; p. ext. timpul cît dura această formă de guvernămînt. 2. Căimăcămia Craiovei = locotenența banului Craiovei, care din 1761 pînă în 1831 s-a aflat la București, la curtea domnească.