BUNGÉT, bungeturi, s. n. (Reg.) Pădure sau porțiune de pădure deasă și întunecoasă; desiș. [Acc. și: búnget] – Cf. alb. bunk.
BUNGÉT, bungeturi, s. n. Pădure sau porțiune de pădure deasă și întunecoasă; desiș. [Acc. și: búnget] – Comp. alb. bunk.
BUNGÉT s. v. crâng, desiș, hățiș, piedicuță, stufăriș, tufăriș, tufiș.
bungét

(-turi), s. n. – Pădure deasă, desiș. Origine necunoscută- Poate fi în legătură cu alb. bungu, bunk „stejar”. Hasdeu, Col. Traian, 1877, 577, îl considera dacic; apoi, în Cuv. din Bătrîni, I, 245 (cf. Cihac, II, 715 și DAR) îl deriva din alb. În schimb, Meyer 54; Philippide, II, 703 și Rosetti, II, 112, stabilesc doar această legătură, care nu este în mod inevitabil de la cauză la efect.
bungét

s. n., pl. bungéturi
bungét n., pl. urĭ și e (alb. bunk, art. bungu, stejar). Pădure foarte deasă, desiș: s’a dus până ce s’a pierdut pin bungeturile din marginea păduriĭ (Sadov. VR. 1906, 10, 487), în marginea poieniĭ, ĭeșit din bunget (tot el, Univ. 19 April 1913, 1, 8). V. sihlă.
BÚNGET

~uri n. pop. Pădure sau porțiune de pădure deasă și întunecoasă; desiș. /Cuv. autoht.