BUNÉȚE, buneți, s. f. (Reg.) Bunătate. – Bun + suf. -ețe.
BUNÉȚE, buneți, s. f. (Reg.) Bunătate. – Din bun⁴ + suf. -ețe.
BUNÉȚE s. v. blândețe, bunătate.
bunéțe s. f., art. bunéțea, g.-d. art. bunéții; pl. bunéți
bunéțe s. f., pl. buneți (bunețe)