BULHÁC, bulhace, s. n. (Reg.) Băltoacă. – Et. nec.
BULHÁC, bulhace, s. n. (Reg.) Băltoacă, mlaștină.
BULHÁC s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.
bulhác s. n., pl. bulháce
bulhác și bîlhác n., pl. e și urĭ (din bulvac, bîlvac, rudă cu bg. bŭlvóč, borîtură, d. bŭlvam, vărs, borăsc. V. bulhărie, bîlc și bolbotină). Est. Băltoagă, mlaștină: a trăĭ acolo unde-s malurĭ de mămăligă și bulhace de lapte acru (Btș.); șesu plin de bîlhace și mocirlă, Prutu și bîlhacurile de pe șesu Horinciĭ (VR. 1909, 8, 176).